Inaugurarea Centrului Educațional TIBERIUS

Share

Vești bune! După trei ani de activitate ai Asociației Tiberius putem să ne burăm că, în curând, vom deschide centrul Educațional Tiberius unde vor beneficia copiii din centrele de plasament, copiii din familii monoparentale și cei din familiile defavorizate. Pentru noi este o realizare mare deschiderea centrului datorită faptului că vom putea oferi copiilor ateliere și multe alte lucuri de care nu pot benificia din cauza situațiilor în care se află! 
Vom avea o paletă largă de activități și ne dorim să putem acredita acest centru ca serviciu social! Aici copiii vor avea parte de consiliere psihologică, cursuri de calificare, ateliere de educație financiară, ateliere de pregătire pentru viața independentă! 

Campanie pentru susținerea financiară a centrului

Rănile din suflet dor și mai tare când tragi aer in piept! 💔
Cu cât ascult mai mult poveștile copiilor, cu atât mă cutremur și mă dor lipsurile lor.. pentru că le cunosc..le-am trăit.. știu cum e să-ți strige inima că vrea o ciocolată, rațiunea să țipe că nu ți-o permiți, iar locul în care trăiești să urle că nu o meriți. Orfelinatele în care am crescut nu mi-au adus fericire, nici mângâiere.. cei 4 pereți între care îmi trăiam copilaria mi-au numărat lacrimile, mi-au auzit suspinele…doar ei..De ce lăsăm copiii să trăiască asta? Il implor pe Dumnezeu să nu ne oprim. Vă implor pe voi sa nu rămâneți indiferenți la asta. Lunar trebuie sa strângem banuții de chirie pentru Centrul Educational Tiberius. Aici le aducem bucurii mărunte și speranțe mari.

Prima zi de munca in Centrul Educational Tiberius!Vineri deja intrăm în pâine cu primul atelier din proiectul Erasmus+…

Publicată de Tiberiu Antipa pe Marţi, 2 Octombrie 2018